Arhiva coolinaria
Ideal pentru paste de tot felul, acest sos cremos se poate face foarte usor si rapid, iar pentru a reduce numarul caloriilor, puteti folosi lapte si crema de branza degresate.
Incingeti uleiul intr-o oala mare, adanca, la foc mediu. Pregatiti aluatul din faina, zahar, lapte, sare si putin praf de copt. Inmuiati pe rand inelele de ceapa in aluatul de clatite preparat, apoi i
Un mic dejun rapid si usor, foarte practic atunci cand nu aveti timp sa gatiti sau sa spalati vase dupa. Tot ce va trebuie este o cana pe care sa o puteti pune la microunde.
In "Alfabetul mancarii sanatoase si... gustoase" (Ed. Trei, 2011), Dan-Silviu Boerescu ne imbie cu nu mai putin de 473 de retete pe care merita sa le incercati si voi.
In cartea "Condimente si plante aromatice", dintre cele 85 de retete pentru toate gusturile si bugetele, ne-a facut cu ochiul acest delicios Guacamole al Patriciei Pop.
Reteta veche a bucatariei franceze, aceasta se bazeaza pe carne de pasare sau de peste, in aspic. Reteta se poate asemui cu puiul umplut, deosebirea constand in procedeul de fierbere a carnii: aceasta
Aceasta reteta traditionala impleteste in mod special gustul fin al somonului cu buchetul intens de arome al busuiocului, care acum este in plin sezon. Antreul va avea atat gustul, cat si aspectul pla
Acest aperitiv sanatos poate fi inceputul unei cine reusite. Cu gust deosebit, pestele marinat insoteste mango si este completat de aroma inconfundabila a mararului si de iutimea ardeiului. Reteta pe
Reteta traditionala ruseasca, bliniile sunt cel mai indragit si mai cunoscut preparat al lor, alaturi de placinta cu varza, cu nenumarate variante, pornind de la amestecuri simple pana la preparate ma
Se spala castravetii, se taie coaja din loc in loc, pe lungime, cu ajutorul unui dispozitiv de curatat legumele. Se prepara frisca amestecand-o cu mixerul bine, pana ce devine consistenta si ramane pe
Preparati popcornul la microunde, conform indicatiilor de pe punguta. Apoi, intr-un recipient rezistent la microunde, lasati sa se topeasca 1 minut untul impreuna cu coaja de lamaie si patrunjelul toc
Acest aperitiv usor are un aport de aproximativ 100 de calorii per portie (adica pentru fiecare rosie umpluta).
Servit cu paine prajita sau tortilla, acest sos de branza cu usturoi se prepara imediat si da savoare gustarii de seara.
Ultra-light, ultra-rapid si foarte usor de realizat. Ingredientele se pot schimba dupa preferinta, ceea ce nu va schimba ideea de a manca sanatos si fara multe calorii. Se poate servi ca aperitiv pent
Pestele este un aliment ce se prepara repede, cu un gust deosebit de bun si care devine savuros cand este acompaniat de arome fine. Reteta de somon cu lamaie este simplu de preparat. Savoarea este dat
Ciupercile sunt o sursa nutritiva importanta, fiind bogate in vitamine si minerale ce stimuleaza sistemul imunitar.
Este un aperitiv reusit ca forma si ca gust, mai ales daca pentru copt se foloseste o forma din silicon speciala care va da un aspect deosebit de apetisant unui chec cu legume si branza. Preparandu-l
Un aperitiv interesant prin combinatia speciala de vinete cu branza ricotta. Plantele aromatice vor da o nota de aperitiv meridional combinat cu savoarea feliilor de vanata fripte la gratar.
Un aperitiv mediteranean, pe care il intalnim cu predilectie in bucatariile din zona Balcanilor, dar si in Franta, unde poarta denumirea de "caviar de vinete", precum si in Siria sau Armenia. Pentru n
Acest aperitiv este usor de preparat , delicios, poate fi surpriza pe care doriti sa o faceti celor dragi intr-o zi obisnuita, fara a va pregati ca pentru o masa festiva. Inventiv, gustos si surprinza
Spanacul proaspat se spala la jet de apa rece. Se indeparteaza coditele fibroase si se opareste mai putin de 1 min in apa clocotita. Dupa ce a fost oparit, se pune la scurs si apoi se toaca marunt cu
Un aperitiv usor de preparat si de mare efect pe masa. Aveti nevoie de un compot de caise, branza cu mucegai si fistic.
O reteta de aperitiv cald ce poate fi preparat in orice anotimp datorita ingredientelor ce se pot gasi in camara noastra in orice sezon.
Ceaiul verde, bogat in antioxidanti, dar si cu o capacitate sporita de contracarare a colseterolului din alimente, va completa in mod fericit aceasta reteta simpla de oua jumari.
Salata clasica de boeuf, doar ca se foloseste piept de pui, pentru a fi mai usoara. Decorul este optional, dar de mare efect.
Se spala organele bine in cateva ape, pana ramane apa curata. Se pun in apa cu otet si sare timp de 30 minute pentru a iesi eventualele mirosuri. Se fierb organele timp de 5 minute. Se arunca apa in c
Legumele se fierb in apa cu putina sare. Se toaca in cubulete mici si se amesteca pentru a se uniformiza. Ouale se fierb in coaja timp de 8-10 min. se curata de coaja. Se taie fiecare ou in jumatate.
Ca aperitiv cald, aceste crochete din oua pot insoti o salata delicioasa de sezon.
Avem prea multe oua pentru sarbatorile de Paste si nu stim ce vom face cu ele, dar nici nu dorim sa le dam de colo-colo pana ce se vor invechi si nu vom mai dori sa le mancam? Nimic mai simplu! Avem r
Un aperitiv delicios pentru masa de Paste (sau imediat dupa Paste, in cazul in care doriti sa consumati toate ouale pe care le-ati vopsit pentru aceasta sarbatoare), aceste oua umplute se prepara cu u
Sosul bechamel este considerat un clasic al bucatariei franceze. Incercati si preparati-l si veti avea o satisfactie nespusa constatand finetea si rafinamentul gustului. Acest sos se poate prepara in
Gata, primavara a venit si, odata cu ea, vin si legumele in piete. Gasim din productia autohtona morcovi, ceapa verde, verdeturi, spanac, dar si de pe alte meleaguri: dovlecei, rosii, vinete. Pentru c
Usturoiul se curata de coaja. Rosiile se taie in jumatati. Painea se prajeste fie la toaster, fie in cuptor. Feliile de paine se freaca cu usturoiul pe una din fete si apoi se freaca fiecare felie cu
Sparanghelul conservat este gata fiert si se poate folosi foarte usor la diverse salate. Prezentarea propusa de noi este pentru un picnic, dar pana va permite asta vremea de-afara, va puteti delecta c
Somonul fume este un peste ce se potriveste perfect cu perioada aceasta din an. Si pentru ca astazi e Dragobetele, iata reteta care o sa va ocupe cel mai putin timp pentru prepararea cinei romantice i
Aceasta finete de smantana batuta, sarata sau dulce, este o delicatesa ce incepe sa aiba din ce in ce mai multi adepti. Cu ajutorul mixerului veti face minuni si veti putea fi fericiti ca i-ati intrec
Cu totii avem o viata activa si in cursul saptamanii avem uneori foarte putin timp pentru pregatitul cinei. De cele mai multe ori ne repezim sa pregatim cate un sandwich, facem paste pe care le ‘’
Mici ridichi lunguiete transformate in haiosi soricei! Cei mici isi vor aminti cu placere povestea Cenusaresei ce avea la trasura niste cai frumosi dar care au fost transformati in soricei de mama cea
Pentru ca este iarna si pentru a fi feriti de virusi si microbi, va recomandam sa consumati usturoiul in toate formele, fie proaspat, fie conservat. Pentru ca in reteta aceasta usturoiul este preparat
Desi suntem obisnuiti cu prepararea dovleacului sub forma de placinta dulce, gasiti mai jos o reteta putin diferita si anume cea a dovleacului picant in rol de aperitiv interesant si gustos.
Aceasta reteta este simpla, originala, delicioasa si foarte usor de realizat. Iar daca doriti sa-i dati o nota personala puteti chiar sa schimbati anumite ingrediente. Gasiti sugestiile noastre mai jo
Cu o seara inainte de a prepara acest aperitiv preparati o coca din faina, lapte caldut, drojdie de bere uscata si un praf de sare. Se amesteca aceste ingrediente si se framanta cu mana cca 3 min. Se
Acest chec aperitiv este excelent insotit de legume la gratar, de o salata verde sau un mix de salata din rosii, castraveti, ardei, patrunjel si branza. Are avantajul ca poate fi pregatit cu o zi inai
Cuptorul se incalzeste la 220º C Aluatul se intinde pe planul de lucru - in prealabil pudrat cu faina - si se decupeaza 4 cercuri egale. Se dau la rece. Cartofii se curata de coaja, se taie in cuburi
Ciupercile se curata, se spala, se scurg de apa si se taie fin. Se inabusa intr-o tigaie pana ce se evapora apa. Piureul de cartofi se amesteca cu ciupercile inabusite. Galbenusurile se bat continuu.
Suna imposibil? Nu este… Putem manca diversificat si sanatos, fara a praji sau a adauga grasimi animale sau vegetale. Iata o reteta ce corespunde acestor criterii. Ca ustensila folosim forma Silikom
Legumele se spala. Morcovii se curata de coaja si se dau pe razatoarea mare, dovleceii se dau de asemenea pe razatoarea mare. Ceapa se curata de coaja si se taie fin. Cuptorul se incalzeste la 200º C
Salata de oua este un aperitiv extrem de simplu si delicios.
Conform traditiei noastre, de pe nici o masa de sarbatori nu trebuie sa lipsesca carnatii. Daca doriti sa oferiti celor dragi un alt mod de a degusta carnatii, va invitam sa incercati acest preparat.
Pentru ca ne-am obisnuit sa mancam sandwichuri – si de cele mai multe ori de la fast-food – va sugeram o reteta de sandwich preparat de noi insine in bucataria proprie. Este sanatos, gustul este d
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale v...
»
citeste
Si in piata, si in supermarketuri se gasesc mai multe sortimente de ceapa. Poti cumpara ceapa alba, galbena, rosie, verde. Pe care o alegi? Uite cateva sfaturi, care sigur te vor a...
»
citeste
Majoritatea produselor de infrumusetare contin nu doar parabeni, ci si multe alte substante daunatoare. Ca sa ai grija de tine, atat in ceea ce priveste sanatatea, cat si aspectul,...
»
citeste
Usor de intins pe paine sau pe biscuiti, ideal pentru platourile cu gustari reci, dar foarte bun si de mancat dimineata, pateul este un preparat care se bucura de o apreciere deose...
»
citeste
Initial, acum foarte multi ani, oamenii faceau o gaura in pamant, o ardeau bine, tapetau partea de jos cu frunze, iar apoi puneau in ea mancarea. Dupa aceea, o acopereau si o lasau...
»
citeste
Ai auzit vreodata de dieta olandeza? Ti-a fost recomandata, dar nu ai incercat-o pana acum? Ei bine, este momentul sa faci cunostinta cu ea. In primul rand, dureaza doar o saptaman...
»
citeste
Se spune ca, in Joia Mare, gospodinele trebuie sa faca pasca si cozonac. De altfel, acestea sunt doua preparate de nelipsit de pe masa de sarbatoare. Cum trebuie sa procedezi ca sa...
»
citeste
Putina zeama de lamaie va reda culoarea naturala piersicilor si caiselor.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
slabire rapida mentinerea greutatii...
slabire rapida mentinerea greutatii...
cartea ''slabire rapida mentinere...
ulei
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate=' and x=x
fortificate='
Ustensile bucatarie legume
spray ulei vegetal
vegetal
frisca albus
preparata
iod'A%3D0
specii pesti oceanici' and...
Sfaturi culinare utile "
preparate culinare dominicane bucataria dominicana bucataria dominicana retete sfaturi pentru gatit cu ceapa tipuri de ceapa ulei de cocos pentru ten ulei de cocos intrebuintari beneficii ulei de cocos ulei de cocos pentru par supe usoare reteta de supa minestrone supa minestrone cu bacon mar caramelizat mar cu caramele rosii in aluat aperitive cu rosii pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate cum se face pateul dieta olandeza despre dieta olandeza prajitura cu ganache reteta de ganache cum se face drobul drob de vita omleta pentru micul dejun omleta cu masline drob din carne tocata retete de drob retete de omleta