Arhiva coolinaria
Februarie este luna iubirii, in care iti poti surprinde jumatatea cu un desert romantic in orice zi, nu doar de Valentine's sau Dragobete! Inspira-te din galeria foto pentru o surpriza dulce de neuita
Ce-ai zice sa gatesti astazi una din retetele pe care si bunica le prepara? Este ideala pentru serile in care ajungi acasa de la munca si nu mai ai nimic prin frigider. Pui ce trebuie in oala, pe arag
La inceputuri, stramosii nostri mancau doar crud. Dupa ce si-au dat seama cum se face focul, au inceput sa gateasca. In timp, au aparut diverse metode de preparare a alimentelor. Astazi ne intrebam cu
Indiferent despre ce calendar este vorba, la un moment dat, oricine de pe glob ia parte la o sarbatoare, festival, o zi mai importanta. Si asta nu doar prin pregatirea locuintei, sa spunem, ori a sufl
Radicchio este o leguma din zona mediteraneana, cultivata in lunile mai reci de toamna si primavara. Neoficial i se spune cicoare rosie. Este ideala pentru salate sau drept garnitura la orez, paste, o
Energia de zi cu zi, "combustibilul" cu ajutorul caruia functionam, provine din caloriile alimentelor pe care le consumam. Cu cat mancam mai multe calorii decat ardem, cu atat ne ingrasam. Pe de alta
Un produs ideal de consumat in aceasta perioada este sfecla rosie. Datorita faptului ca e o sursa importanata de vitamine si minerale, ajuta la detoxifierea organismului, e benefic pentru ficat, tine
Tamales este o mancare mexicana pregatita, de obicei, la nunti si festivaluri, dar este ideala si pentru o cina obisnuita. In mod normal, se serveste in panusa de porumb si fara nici un fel de sos. De
"Fructul regilor", adica mango, este un produs alimentar foarte popular, datorita faptului ca are o aroma unica si un gust bun. Adesea, este inclus in categoria "super-alimentelor" intrucat furnizeaza
Fie ca serviti cereale, fructe, sandvisuri sau tartine cu unt si gem, micul dejun este cea mai importanta masa a zilei si trebuie sa fie perfect. Inspirati-va din galeria noastra de imagini! Gateste i
Taco este un preparat mexican clasic, care se vinde pe strada. Ca sa nu-l mai comanzi data viitoare cand ti se va face pofta, invata sa-l prepari. Iata ce trebuie sa stii: Pas 1: Pregateste tortilla d
Alimentele cu calorii negative sunt produsele care au nevoie, de fapt, de mai multa energie decat produc pentru a fi digerate. Cu alte cuvinte, ard mai multe calorii decat furnizeaza organismului. Ace
Moderna, clasica sau rustica, bucataria mult visata este cu siguranta spatioasa si bine echipata. Inspira-te din galeria foto cu mobilier de bucatarie si idei de design! Gateste inspirat - Vezi galeri
In Peru, quinoa e cunoscuta drept orez mic, iar incasii o considerau ca fiind "mama tuturor cerealelor". De fapt, e samanta unei plante din aceeasi familie cu sfecla. Cca 230 gr de quinoa contin: 222
Mai tii minte cand mama cumpara stafide pentru cozonac, iar tu le terminai pe toate dintr-un foc? Nu prea ai cum sa rezisti acelui gust dulce-acrisor... Stiai ca, in afara de faptul ca-ti satisfac pof
In ciuda faptului ca Portugalia este o tara cu deschidere la ocean, bucataria ei este influentata mult de zona meditareana. La randul sau, ea si-a pus amprenta pe cea africana (portughezii au dus poru
Cand nu mai stii ce sa faci de mancare, apeleaza la banalele noastre retete. Pentru o zi de post este perfecta o portie de fasole prajita. Este gustoasa si usor de gatit. In plus, contine multe fibre,
Suntem la mijlocul lunii ianuarie. Gata cu sarbatorile si mesele copioase! Pentru ca tot e inceput de an, hai sa facem o curatenie interioara. Din cand in cand, organismul are nevoie de o cura de deto
Cel mai adesea, cand vezi un produs alimentar, nu te gandesti decat la mancare. Un lucru normal, de altfel... In general, le cam stim avantajele si dezavantajele, dar se pare ca au fost ori sunt folos
Pandispanul este unul dintre cele mai usoare deserturi de facut. Ba si intr-un timp destul de scurt. Pentru reteta ai nevoie de: 8 oua separate, 190 gr zahar, 95 gr faina, 55 gr amidon de porumb, 45 g
Mens sana in corpore sano. Ce spune acest proverb latin? Ca, pentru a avea o minte limpede si o judecata clara, e necesar si un organism pe masura. De unde pleaca totul? Ei bine, de la lista noastra d
Unul din deserturile copilariei noastre este, cu siguranta, nuga. Chiar daca ne murdaream cu pasta alba sau aveam degetele lipicioase, nu renuntam sub nici o forma la ea. Acum, in comert, se gaseste i
Cel mai bun bors se face cu carne de la tara si cu taitei de casa. Cand ingredientele sunt din curtea ta, stii ca mananci fara aditivi alimentari. Rezerva-ti o jumatate de ora intr-o sambata si pregat
Conform cercetatorilor, pana la 90% dintre femei au celulita. Indiferent de locul in care e pozitionata sau de cantitate, ea exista. Printre multi factori care contribuie la aparitia ei (mostenire gen
Asa cum, la inceputul fiecarui an, moda se schimba, aparand tot felul de tendinte, la fel este si in gastronomie. Aparitia acestora are legatura directa cu analiza vietii consumatorului de rand, cu sc
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale v...
»
citeste
Si in piata, si in supermarketuri se gasesc mai multe sortimente de ceapa. Poti cumpara ceapa alba, galbena, rosie, verde. Pe care o alegi? Uite cateva sfaturi, care sigur te vor a...
»
citeste
Majoritatea produselor de infrumusetare contin nu doar parabeni, ci si multe alte substante daunatoare. Ca sa ai grija de tine, atat in ceea ce priveste sanatatea, cat si aspectul,...
»
citeste
Usor de intins pe paine sau pe biscuiti, ideal pentru platourile cu gustari reci, dar foarte bun si de mancat dimineata, pateul este un preparat care se bucura de o apreciere deose...
»
citeste
Initial, acum foarte multi ani, oamenii faceau o gaura in pamant, o ardeau bine, tapetau partea de jos cu frunze, iar apoi puneau in ea mancarea. Dupa aceea, o acopereau si o lasau...
»
citeste
Ai auzit vreodata de dieta olandeza? Ti-a fost recomandata, dar nu ai incercat-o pana acum? Ei bine, este momentul sa faci cunostinta cu ea. In primul rand, dureaza doar o saptaman...
»
citeste
Se spune ca, in Joia Mare, gospodinele trebuie sa faca pasca si cozonac. De altfel, acestea sunt doua preparate de nelipsit de pe masa de sarbatoare. Cum trebuie sa procedezi ca sa...
»
citeste
Preparati intai mancarea care sta bine la frigider si, la final, tot ce necesita gatitul la minut.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
Musca spaniola
Desi nu este practic un condiment, iar in cele mai multe tari este chiar considerat ca substanta ile...
» mai mult
» mai mult
Citeste despre un condiment
slabire rapida mentinerea greutatii...
slabire rapida mentinerea greutatii...
cartea ''slabire rapida mentinere...
ulei
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate=' and x=x
fortificate='
Ustensile bucatarie legume
spray ulei vegetal
vegetal
frisca albus
preparata
iod'A%3D0
specii pesti oceanici' and...
Sfaturi culinare utile "
preparate culinare dominicane bucataria dominicana bucataria dominicana retete tipuri de ceapa sfaturi pentru gatit cu ceapa ulei de cocos pentru par ulei de cocos pentru ten ulei de cocos intrebuintari beneficii ulei de cocos supe usoare reteta de supa minestrone supa minestrone cu bacon mar cu caramele mar caramelizat aperitive cu rosii rosii in aluat pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate cum se face pateul despre dieta olandeza dieta olandeza reteta de ganache prajitura cu ganache retete de omleta omleta cu ciuperci cum se face drobul drob de vita omleta pentru micul dejun omleta cu masline drob din carne tocata