Arhiva coolinaria
Unele legume si fructe rezista foarte bine in sezonul rece daca sunt depozitate in conditii bune, dar altele vor fi serios afectate de trecerea vremii si este astfel nevoie sa se recurga la metode alt
Alimentatia corecta se bazeaza de obicei pe un set strict de reguli si sfaturi practice pe care le poti adopta daca esti convins ca iti vor aduce un plus de sanatate si inca fara nici o cheltuiaiala i
Maestrii culinari din Romania, care sunt specializati pe bucataria noastra traditionala, ar trebui sa se puna foarte serios pe treaba, sa invete o limba de circulatie internationala si sa promoveze ap
Este arhicunoscut faptul ca inaintea unei intalniri nu e recomandat sa mananci ceapa sau usturoi deoarece vei avea o respiratie greoaie si interlocutorul tau se va simti jenat din aceasta cauza, dar s
Strauss România a lansat noua campanie de comunicare pentru brandul Doncafé. Pentru a determina o ancorare mai puternică a produsului în mintea consumatorilor, Doncafé mizează pe caracteristica
Ştim cǎ cele mai importante momente din viaţa unei mǎmici şi a bebeluşului ei pot fi şi foarte solicitante, iar diversificarea este unul dintre ele. Este perioada în care bebeluşul începe s�
A venit toamna. Primii copaci aramii. Prima adiere de vant racoros. Sunetul primelor frunze uscate, strivite de cosul cu bunatati. Cat de frumoase sunt clipele petrecute alaturi de cei dragi la picnic
Orezul, desi considerat in trecut mancarea chinezilor(in mare parte saraci), poate fi folosit la atatea retete gustoase si foarte apetisante incat cu siguranta nu-si merita renumele de "mancarea sarac
In Statele Unite ale Americii, la Universitatea Duke, din Carolina de Nord s-a demarat relativ recent un program stiintific de evaluare a unei diete ultra-rapide de slabit pe baza de orez, unde subiec
Nu foarte multi romani fac in prezent apel la unul dintre cele mai eficiente ajutoare din bucatarie, respectiv la masina de spalat vase, deoarece inca se mai crede ca acest dispozitiv ar fi mare consu
Odata cu venirea toamnei incepe lupta organismului cu riscul de imbolnaviri cauzate de temperaturile in scadere si vantul tot mai puternic. Dar tot toamna ne ofera si cele mai bune resurse pentru cres
Pe vreme bunicilor, se stia de catre toata lumea faptul ca un pahar de lapte caldut servit inainte de culcare poate induce in organism un efect similar cu acela al somniferelor si multa lume apela pe
Procesorul de alimente, prea putin utilizat chiar si de catre bucatarii cu mare experienta, este unul dintre cele mai versatile dispozitive electrocasnice, menit sa scurteze timpii de gatit la jumatat
Acum ca este sezonul merelor, aceste fructe atat de sanatoase si de gustoase isi gasesc locul in numeroase retete de prajituri, sucuri si salate, torturi si placinte. Gateste inspirat - Vezi galeria M
Sistemul digestiv si intretinerea sa la parametri optimi depind in buna masura de alimentele pe care le introducem la dieta, dar si de modul in care preparam aceste alimente. Alimentatia este ca o sab
Televiziunea ABC dezvolta in colaborare cu Jamie Oliver un nou proiect, ‘Food Revolution’ - un serial saptamanal in care Jamie incearca sa schimbe obiceiurile de alimentatie ale locuitorilor din o
Dietele asa-numit volumetrice propun o abordare mai simpla a problemelor legate de alimentatie incercand sa ocoleasca detaliile de natura stiintifica, destul de complexe si nu intotdeauna accesibile t
O serie de polifenoli cu puternic rol antioxidant au fost descoperiti in banalul popcorn, consumat in cantitati mari peste tot in intreaga lume. Aceste substante au un rol pozitiv in prevenirea degrad
Nanotehnologia este stiinta studierii si producerii de materiale si dispozitive de dimensiuni microscopice, care au aplicatii in multe ramuri economice, inclusiv in agricultura si industria alimentara
Gatitul de calitate este adesea influentat de diferiti factori, cei mai importanti fiind temperaturile si prospetimea alimentelor. Tipul de alimente folosite apoi la gatit, marimea si forma lor vor ri
Asa cum se poate intui din chiar numele sau, dieta Wall Street se adreseaza in special oamenilor de afaceri deosebit de ocupati, adica profesionistilor care lucreaza dupa un program "flexibil", care n
Miercuri, 22 septembrie, sarbatorim Ziua Mondiala a Curateniei, cu “Marsul Bebelusilor”, un eveniment pentru parinti si copii organizat de Igienol – dezinfectantul universal pentru locuinte. Act
Te întrebi frecvent ce mâncăruri noi ai mai putea pregăti, astfel încât să aduci puţină varietate în meniul zilnic, fără cheltuieli prea mari? Există nenumărate moduri prin care poţi di
Copilul tău are acum 1 an şi nu mai este bebeluş. Dar în ceea ce priveşte hrana are totuşi încă nevoi cu totul speciale. Raportat la greutatea sa corporală, are nevoie de mult mai multă ener
Fructele de padure se mandresc cu un continut important de vitamine si fibre naturale, lucru care ar trebui sa fie de ajuns pentru a le include in prajiturilenoastre, insa acestea confera preparatelor
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale v...
»
citeste
Si in piata, si in supermarketuri se gasesc mai multe sortimente de ceapa. Poti cumpara ceapa alba, galbena, rosie, verde. Pe care o alegi? Uite cateva sfaturi, care sigur te vor a...
»
citeste
Majoritatea produselor de infrumusetare contin nu doar parabeni, ci si multe alte substante daunatoare. Ca sa ai grija de tine, atat in ceea ce priveste sanatatea, cat si aspectul,...
»
citeste
Usor de intins pe paine sau pe biscuiti, ideal pentru platourile cu gustari reci, dar foarte bun si de mancat dimineata, pateul este un preparat care se bucura de o apreciere deose...
»
citeste
Initial, acum foarte multi ani, oamenii faceau o gaura in pamant, o ardeau bine, tapetau partea de jos cu frunze, iar apoi puneau in ea mancarea. Dupa aceea, o acopereau si o lasau...
»
citeste
Ai auzit vreodata de dieta olandeza? Ti-a fost recomandata, dar nu ai incercat-o pana acum? Ei bine, este momentul sa faci cunostinta cu ea. In primul rand, dureaza doar o saptaman...
»
citeste
Se spune ca, in Joia Mare, gospodinele trebuie sa faca pasca si cozonac. De altfel, acestea sunt doua preparate de nelipsit de pe masa de sarbatoare. Cum trebuie sa procedezi ca sa...
»
citeste
Putina zeama de lamaie va reda culoarea naturala piersicilor si caiselor.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
Usturoiul salbatic
Usturoiul salbatic sau leurda creste in zonele paduroase, cu umiditate ridicata si degaja un miros a...
» mai mult
» mai mult
Citeste despre un condiment
slabire rapida mentinerea greutatii...
slabire rapida mentinerea greutatii...
cartea ''slabire rapida mentinere...
ulei
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate=' and x=x
fortificate='
Ustensile bucatarie legume
spray ulei vegetal
vegetal
frisca albus
preparata
iod'A%3D0
specii pesti oceanici' and...
Sfaturi culinare utile "
preparate culinare dominicane bucataria dominicana bucataria dominicana retete sfaturi pentru gatit cu ceapa tipuri de ceapa ulei de cocos pentru par ulei de cocos pentru ten ulei de cocos intrebuintari beneficii ulei de cocos supe usoare reteta de supa minestrone supa minestrone cu bacon mar cu caramele mar caramelizat aperitive cu rosii rosii in aluat pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate cum se face pateul dieta olandeza despre dieta olandeza reteta de ganache prajitura cu ganache retete de omleta omleta cu ciuperci cum se face drobul drob de vita omleta pentru micul dejun omleta cu masline drob din carne tocata