Arhiva coolinaria
Otetul este una dintre cele mai vechi licori cunoscute. Se crede ca babilonienii au fost primii care l-au preparat, fiind vorba cam de anul 5.000 i.Hr. Civilizatiile antice din Egipt si China il folos
Oricine isi doreste sa slabeasca repede, dar sa nu fie nevoit sa renunte la mesele delicioase. Desi pare mai greu de crezut, acest lucru este posibil. Dieta Hamptons, creata de dr. Fred Pescatore, de
De cand apar primele fructe si pana toamna tarziu, gospodinele prepara tot felul de bunatati. Indiferent ca e vorba de compot, dulceata, gemuri, rafturile din camara se umplu usor-usor cu borcane colo
In ciuda crizei economice, care a afectat tot globul, exista localuri si restaurante care servesc cele mai scumpe mancaruri. Preturile pornesc de la cateva zeci de dolari si ajung pana la fabuloasa su
Fara indoiala, calciul este esential pentru functionarea organismului nostru. El asigura soliditatea sistemului osos. O sursa importanta de calciu sunt produsele lactate, dar intrucat nu toti le consu
Ceea ce mancam ne influenteaza viata intr-un mod sau altul. Daca unele produse au impact asupra nivelului de stres, altora li se datoreaza starea noastra de bine. Parerile cu privire la alimentele afr
Deseori, fie ca am ramas in pana de idei, fie pentru ca nu am avut suficiente ingrediente in casa, am preferat sa mancam o conserva de ton. Este unul dintre cele mai la indemana alimente. Totusi, in c
Dieta dependentilor de carbohidrati se bazeaza pe teoria conform careia unele persoane dezvolta nevoia de a consuma cat mai multi carbohidrati intrucat pancreasul lor produce prea multa insulina. Aces
Pentru a gati o mancare gustoasa cu morcovi este bine sa stim cateva lucruri despre aceasta leguma. Conteaza, in primul rand, cum o alegem si depozitam. Apoi trebuie sa avem in vedere procesul de gati
Despre morcovi se stie, in primul rand, ca sunt gustosi si sanatosi, fiind recomandati in special copiilor si persoanelor cu probleme de vedere. Iata cateva informatii mai putin stiute despre aceasta
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale v...
»
citeste
Si in piata, si in supermarketuri se gasesc mai multe sortimente de ceapa. Poti cumpara ceapa alba, galbena, rosie, verde. Pe care o alegi? Uite cateva sfaturi, care sigur te vor a...
»
citeste
Majoritatea produselor de infrumusetare contin nu doar parabeni, ci si multe alte substante daunatoare. Ca sa ai grija de tine, atat in ceea ce priveste sanatatea, cat si aspectul,...
»
citeste
Usor de intins pe paine sau pe biscuiti, ideal pentru platourile cu gustari reci, dar foarte bun si de mancat dimineata, pateul este un preparat care se bucura de o apreciere deose...
»
citeste
Initial, acum foarte multi ani, oamenii faceau o gaura in pamant, o ardeau bine, tapetau partea de jos cu frunze, iar apoi puneau in ea mancarea. Dupa aceea, o acopereau si o lasau...
»
citeste
Ai auzit vreodata de dieta olandeza? Ti-a fost recomandata, dar nu ai incercat-o pana acum? Ei bine, este momentul sa faci cunostinta cu ea. In primul rand, dureaza doar o saptaman...
»
citeste
Se spune ca, in Joia Mare, gospodinele trebuie sa faca pasca si cozonac. De altfel, acestea sunt doua preparate de nelipsit de pe masa de sarbatoare. Cum trebuie sa procedezi ca sa...
»
citeste
Putina zeama de lamaie va reda culoarea naturala piersicilor si caiselor.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
slabire rapida mentinerea greutatii...
slabire rapida mentinerea greutatii...
cartea ''slabire rapida mentinere...
ulei
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate=' and x=x
fortificate='
Ustensile bucatarie legume
spray ulei vegetal
vegetal
frisca albus
preparata
iod'A%3D0
specii pesti oceanici' and...
Sfaturi culinare utile "
preparate culinare dominicane bucataria dominicana bucataria dominicana retete sfaturi pentru gatit cu ceapa tipuri de ceapa ulei de cocos intrebuintari beneficii ulei de cocos ulei de cocos pentru par ulei de cocos pentru ten supe usoare reteta de supa minestrone supa minestrone cu bacon mar caramelizat mar cu caramele rosii in aluat aperitive cu rosii pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate cum se face pateul dieta olandeza despre dieta olandeza prajitura cu ganache reteta de ganache drob de vita omleta pentru micul dejun omleta cu masline drob din carne tocata retete de drob retete de omleta omleta cu ciuperci