Arhiva coolinaria
Haideti sa gatim mai picant in Luna Iubirii si cu ingrediente afrodisiace. Intr-adevar, cu totii avem nevoie de un ghid pentru mancare indiana, dar am putea incerca retete mai usoare. Iata cateva lucr
Potrivit unui studiu efectuat de INSERM (Institutul National de Sanatate si Cercetare Medicala din Franta), utilizarea sarii in alimentatie a devenit o chestiune controversata. Ea este necesara organi
Cum recunosti o mancare ungureasca? Daca are usturoi, ardei, ceapa, rosii, paprika si chimen, mai mult ca sigur ca e o reteta din tara vecina. Asadar, este imposibil sa nu-ti dai seama. Si, pentru ca
Cel mai adesea, cand vorbim de conopida, ne gandim la muraturi. Toamna, gospodinele o pun pe iarna la borcan, impreuna cu ceapa si morcovi, fiind foarte buna alaturi de piure si cartofi prajiti. Nutri
Procesul de slabire, in general, e mai usor decat cel de ingrasare. La prima vedere s-ar parea ca nu este asa. Si totusi, reusesti sa dai jos un kilogram intr-o saptamana, dar nu si sa te ingrasi. Ca
Februarie este luna iubirii, in care iti poti surprinde jumatatea cu un desert romantic in orice zi, nu doar de Valentine's sau Dragobete! Inspira-te din galeria foto pentru o surpriza dulce de neuita
Ce-ai zice sa gatesti astazi una din retetele pe care si bunica le prepara? Este ideala pentru serile in care ajungi acasa de la munca si nu mai ai nimic prin frigider. Pui ce trebuie in oala, pe arag
La inceputuri, stramosii nostri mancau doar crud. Dupa ce si-au dat seama cum se face focul, au inceput sa gateasca. In timp, au aparut diverse metode de preparare a alimentelor. Astazi ne intrebam cu
Indiferent despre ce calendar este vorba, la un moment dat, oricine de pe glob ia parte la o sarbatoare, festival, o zi mai importanta. Si asta nu doar prin pregatirea locuintei, sa spunem, ori a sufl
Radicchio este o leguma din zona mediteraneana, cultivata in lunile mai reci de toamna si primavara. Neoficial i se spune cicoare rosie. Este ideala pentru salate sau drept garnitura la orez, paste, o
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale v...
»
citeste
Si in piata, si in supermarketuri se gasesc mai multe sortimente de ceapa. Poti cumpara ceapa alba, galbena, rosie, verde. Pe care o alegi? Uite cateva sfaturi, care sigur te vor a...
»
citeste
Majoritatea produselor de infrumusetare contin nu doar parabeni, ci si multe alte substante daunatoare. Ca sa ai grija de tine, atat in ceea ce priveste sanatatea, cat si aspectul,...
»
citeste
Usor de intins pe paine sau pe biscuiti, ideal pentru platourile cu gustari reci, dar foarte bun si de mancat dimineata, pateul este un preparat care se bucura de o apreciere deose...
»
citeste
Initial, acum foarte multi ani, oamenii faceau o gaura in pamant, o ardeau bine, tapetau partea de jos cu frunze, iar apoi puneau in ea mancarea. Dupa aceea, o acopereau si o lasau...
»
citeste
Ai auzit vreodata de dieta olandeza? Ti-a fost recomandata, dar nu ai incercat-o pana acum? Ei bine, este momentul sa faci cunostinta cu ea. In primul rand, dureaza doar o saptaman...
»
citeste
Se spune ca, in Joia Mare, gospodinele trebuie sa faca pasca si cozonac. De altfel, acestea sunt doua preparate de nelipsit de pe masa de sarbatoare. Cum trebuie sa procedezi ca sa...
»
citeste
Puneti o lingura de otet in apa in care fierbeti cartofii, isi vor pastra culoarea alba.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
Ardeii Jalapeno
Cunoscuti in varianta lor uscata si sub denumirea de ardei iuti chipotle, ardeii Jalapeno sunt origi...
» mai mult
» mai mult
Citeste despre un condiment
slabire rapida mentinerea greutatii...
slabire rapida mentinerea greutatii...
cartea ''slabire rapida mentinere...
ulei
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate=' and x=x
fortificate='
Ustensile bucatarie legume
spray ulei vegetal
vegetal
frisca albus
preparata
iod'A%3D0
specii pesti oceanici' and...
Sfaturi culinare utile "
bucataria dominicana retete preparate culinare dominicane bucataria dominicana tipuri de ceapa sfaturi pentru gatit cu ceapa beneficii ulei de cocos ulei de cocos pentru par ulei de cocos pentru ten ulei de cocos intrebuintari supa minestrone cu bacon supe usoare reteta de supa minestrone mar cu caramele mar caramelizat aperitive cu rosii rosii in aluat cum se face pateul pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate despre dieta olandeza dieta olandeza reteta de ganache prajitura cu ganache drob din carne tocata retete de drob retete de omleta omleta cu ciuperci cum se face drobul drob de vita omleta pentru micul dejun