Arhiva coolinaria
Este o reteta foarte simpla si usor de preparat plina de ingrediente sanatoase, favorabile digestiei si cu un gust de-a dreptul savuros. Caviarul, prin valentele sale afrodisiace, va deschide perspect
Daca esti in pana de idei si ai vrea sa renunti la tradtionalul mic dejun compus din oua ochiuri si sunca prajita, imi permit sa iti vin in ajutor cu o reteta inedita de oua Flamingo.
Pentru zilele din timpul postului cand sunt dezlegarile la peste, va propun o salata de fasole cu ton.
Iti propun o reteta cat de poate de simpla si economica. Este buna de pus in practica in momentul cand ai mamaliga ramasa in plus.
Iata o reteta usoara care poate fi folosita ca aperitiv sau garnitura. Se prepara extrem de usor si poate fi adaptata dupa preferinte.
La fiecare ocazie speciala checul aperitiv cu surprize este nelipsit din meniul mamei mele. Este foarte simplu de pregatit si poate fi consumat atat cald, cat si rece.
Unul dintre aperitivele care imi aminteste de copilarie, este cel de alivenci. Am mai mancat alivenci si in alte zone din tara, dar nicaieri nu sunt mai bune si mai crocante, decat la mama acasa, in M
Aceasta salata cu peste afumat poate fi folosita ca si aperitiv la o masa festiva si are un gust excelent.
Painea este, fara indoiala, alimentul pe care il consumam aproape zilnic, indiferent de meniu sau de ocazie. insa, din cauza ritmului accelerat al vietii, traditia de a pregati painea in casa a dispar
Probabil stii cat de pline de E-uri sunt chipsurile din comert si, totusi e greu sa renunti la ele cand ai pofta de ceva de rontait. Iata ca vin in ajutorul tau cu o reteta de chipsuri de cartofi fara
Exista nenumarate moduri de preparare a cartofilor gratinati, dar eu va voi dezvalui varianta preferata de mine. Acest fel de mancare este foarte versatil, putand fi servit atat la pranz, cat si la ci
Adesea am auzit vorbindu-se despre beneficiile consumului de avocado (anticancerigen, antiinflamator si chiar afrodiziac), dar pana acum nu am avut curajul sa il testez. Iata o reteta rapida pe care t
Curatati ceapa, indepartind stratul exterior. Prajiti-le apoi intr-o tigaie impreuna cu toate ingredientele, in afara de otet, pentru aproximativ 5 minute. Apoi puneti-le in cuptor pana cand capata o
Se apropie incet dar sigur iarna, si trebuie sa ne aprovizionam cu tot fel de produse pentru timpul friguros. Unul dintre aceste produse sunt ardeii, care sunt o bunatate serviti alaturi de o ciorba s
Se taie rosiile si ardeii in bucati nu tocmai mici. Se amesteca cu maslinele (se prefera cele care au samburele extras) si se toarna ulei. Se amesteca intreaga salata, iar la sfarsit se presara condim
Se prepara salata de vinete in mod normal, cu ulei de masline. Se taie un capac la grepfruit. Se curata in interior. Salata de vinete se amesteca cu ceapa verde taiata bucati, ardei gras, putin ardei
Se spala bine rosiile, li se taie "capacul" si se videaza complet. Apoi se condimenteaza (sare, piper etc) interiorul si se pun la cuptor (200 grade) pentru aproximativ 3 minute. Se scot rosiile din c
Se taie rosia in felii rotunde. Se decupeaza in prima felie codita si se lasa o gaura rotunda. Se taie mozarella in felii rotunde. Se aseaza alternat o felie de rosie, apoi una de mozarella. Intre 2 f
Intr-un vas mare amestecati cu mixerul zaharul cu margarina. Bateti ouale, banana si dovleacul; amestecati bine. Intr-un bol de dimensiune medie combinati faina, praful de copt, sarea si alunele. Adau
Mamaliga, mancare traditionala pentru romani, poate fi servita si simpla, dar si in diverse combinatii, cu branza, cartofi sau ciuperci. Branza adaugata poate fi fie dulce, fie sarata (telemea). Se ad
Preferate de vegetarieni, de femeile care tin la silueta, dar si de gurmanzi care le pot asocia ca garnitura cu orice tip de friptura, legumele gratinate sunt savuroase si usor de preparat.
Iata o mâncare delicoasa si sanatoasa, pe baza de orez, brânza si iaurt, care poate fi folosita cu succes în caz de dieta.
Prietenul meu face cea mai delicioasa ompleta din lume si asta pentru ca o prepara cu multa dragoste si inoveaza mereu pentru a crea de fiecare data ceva inedit. Îti voi dezvalui si tie una dintre ce
Se clateste bine salata (sau rucola) si se taie in bucati mici. Rosiile se taie cubulete, la fel si branza gorgonzola. Se amesteca bine. Salata se asezoneaza cu ulei de masline si cu zeama de lamaie (
Se curata cele doua cepe si se taie marut, apoi se pun intr-o tigaie cu putin ulei pana se rumenesc bine. Se scurg pastaile din borcan si se pun peste ceapa rumenita. Intr-un bol se pun 4 linguri de s
Aduceti ciupercile, vinul, rozmarinul, usturoiul si apa in punctul de fierbere; reduceti caldura si lasati inca 10 minute. Adaugati ceapa verde si mai lasati pe foc pana cand apa se reduce cu o treime
Spalati si curatati de coaja castravetele. Taiati-l in bucati mici. Sfaramati usturoiul. Topiti untul. Intr-un bol mare amestecati iaurtul, usturoiul, castravetele bucati, otetul si sarea. Adaugati un
Taiati bucati ceapa, rosiile, ardeiul, salata si castravetele. Puneti vinetele intr-un platou la cuptor si coaceti-le la foc mic aproximativ 40 de minute. Scoateti-le din cuptor si lasati-le sa se rac
Decupati capacele rosiilor si vidati interiorul intr-un bol. Intr-o caserola, la foc mediu, auriti ceapa in ulei. Adaugati carnea taiata, foile de dafin, pulpa rosiilor, sare si piper dupa gust, si am
Taiati 4 bucati de folie de aluminiu, suficient de mari cat sa infasoare o felie de branza. Plasati in centrul fiecarei folii cate una din cele 4 felii (feliile nu trebuie sa fie foarte groase, aproxi
Vinetele se spala si se pun la copt pe o tabla speciala. Se lasa sa se raceasca. Vinetele curatate de coaja se bat apoi bine, punandu-se intr-un castron. Se toarna deasupra uleiul, si se adauga condim
E sezonul salatelor, al zarzavaturilor, al tuturor minunilor pe care natura ni le ofera în dar creându-ne noi posibilitati tot mai apetisante de a mânca sanatos ferindu-ne în acelasi timp de dusma
Se fierbe pieptul de pui si se taie cubulete. Pentru a prepara ceapa ai nevoie de o masura (marimea masurii depinde de cantitatea pe care doresti sa o prepari, în cazul de fata o cescuta de cafea est
Cumpara creveti de marimi mici, deoarece acestia nu vor mai trebui curatati de cochilie intrucat nu au ajuns la varsta la care aceasta se formeaza si te vor scuti de multa munca. Pune apa la fiert, du
Se taie dovleacul in cubulete de aproximativ 1-2 cm. Similar si branza feta. Baconul afumat se taie feliute. Se amesteca cele 3, urmarind proportia: dovleac:bacon:branza - 3:2:1.
Se coc vinetele pe o tabla, pe flacara, pana se inegreste coaja si plesneste. Se curata de coaja, muind mereu degetele in apa rece. Nu se lasa nici o firmitura de coaja de vinata. Dupa ce au fost cura
Se curata si se spala bine cateva ciuperci mari, albe. Se taie in felii subtiri ciupercile si sunca, se inabusa cu putin unt si verdeata, sare si piper, pana cand toata zeama a scazut. Cand s-a incins
Se ung feliile de paine cu pasta de masline din belsug. Se ornamenteaza cu felii de masline si jumatati de rosii cherry. Acest snack este perfect drept aperitiv inainte de un fel de paste. Avand ca in
Intr-un castron se sparg ouale. Separat branza camembert se taie in bucatele marunte. Patrunjelul se spala bine si se marunteste. La fel si ceapa (care se adauga dupa gust). Toate ingredientele se inc
Rosiile spalate in prealabil se taie in cubulete mici, cu aproximativ 1 cm latura. Patrunjelul se toaca marunt. Intr-un castron se amesteca uleiul de masline cu patrunjelul si cu condimentele, si apoi
Anual, pe 27 februarie, adica astazi, este marcata Ziua Republicii Dominicane. Cel mai adesea, am auzit de aceasta tara cu prilejul difuzarii stirilor despre vacantele de lux ale v...
»
citeste
Si in piata, si in supermarketuri se gasesc mai multe sortimente de ceapa. Poti cumpara ceapa alba, galbena, rosie, verde. Pe care o alegi? Uite cateva sfaturi, care sigur te vor a...
»
citeste
Majoritatea produselor de infrumusetare contin nu doar parabeni, ci si multe alte substante daunatoare. Ca sa ai grija de tine, atat in ceea ce priveste sanatatea, cat si aspectul,...
»
citeste
Usor de intins pe paine sau pe biscuiti, ideal pentru platourile cu gustari reci, dar foarte bun si de mancat dimineata, pateul este un preparat care se bucura de o apreciere deose...
»
citeste
Initial, acum foarte multi ani, oamenii faceau o gaura in pamant, o ardeau bine, tapetau partea de jos cu frunze, iar apoi puneau in ea mancarea. Dupa aceea, o acopereau si o lasau...
»
citeste
Ai auzit vreodata de dieta olandeza? Ti-a fost recomandata, dar nu ai incercat-o pana acum? Ei bine, este momentul sa faci cunostinta cu ea. In primul rand, dureaza doar o saptaman...
»
citeste
Se spune ca, in Joia Mare, gospodinele trebuie sa faca pasca si cozonac. De altfel, acestea sunt doua preparate de nelipsit de pe masa de sarbatoare. Cum trebuie sa procedezi ca sa...
»
citeste
Frisca este obligatorie de sarbatori deci cautati sa fie pe cat posibil si proaspata, si foarte gustoasa.
Sfaturi culinare online, trucuri culinare, retete culinare, mancare sanatoasaSFATUL COOL AL ZILEI
Rosii australiene
Provenind asa cum le spune si numele din Australia, rosiile australiene se dezvolta intr-un climat a...
» mai mult
» mai mult
Citeste despre un condiment
slabire rapida mentinerea greutatii...
slabire rapida mentinerea greutatii...
cartea ''slabire rapida mentinere...
ulei
Masuram ingredientele retete
Masuram gram condimente
Masuram
melatonina'A=0
seminte prajite floarea soarelui
seminte floarea soarelui contraindicatii
Bauturi alcoolice preparate casa
fortificate=' and x=x
fortificate='
Ustensile bucatarie legume
spray ulei vegetal
vegetal
frisca albus
preparata
iod'A%3D0
specii pesti oceanici' and...
Sfaturi culinare utile "
bucataria dominicana retete preparate culinare dominicane bucataria dominicana sfaturi pentru gatit cu ceapa tipuri de ceapa ulei de cocos intrebuintari beneficii ulei de cocos ulei de cocos pentru par ulei de cocos pentru ten reteta de supa minestrone supa minestrone cu bacon supe usoare mar caramelizat mar cu caramele rosii in aluat aperitive cu rosii cum se face pateul pate din ficatei de pui sfaturi pentru pate dieta olandeza despre dieta olandeza prajitura cu ganache reteta de ganache omleta pentru micul dejun omleta cu masline drob din carne tocata retete de drob retete de omleta omleta cu ciuperci cum se face drobul